Poate este dificil să ne uităm spre noi și să recunoaștem cine suntem și cum ne manifestăm în relații. Este mult mai usor să ne uităm spre alții, să observăm la ceilalți anumite comportamente care ne deranjează, să îi blamăm și le comunicăm utilizând comunicarea de tip claxon: tu-tu! Ce faci tu, ce zici tu, ce gândești tu!

Tu-tu-tuuuu!

Un etern claxon!

Dificil este să ne uităm spre noi, în interiorul nostru, pentru a identifica anumite tipare comportamentale, de gândire, anumite moduri de relaționare, de a reacționa. Poate ne este greu să cerem, să refuzăm, să primim sau să oferim, poate ne este dificil să recunoaștem că evităm să fim în relații sau să construim relații.

Pentru că nu știm, pentru că nu am învățat asta.

A construi o relație este un proces de învățare așa cum învățăm să mergem, să scriem, să citim sau să socotim. Este un proces.

Multe persoane nu intră într-un proces terapeutic deși ar avea nevoie. Alte persoane încep un proces terapeutic însă găsesc greu să rămână în relația terapeutică pentru că nu au învățat de mici să fie într-o relație. A fi ascultat de celălalt, a te deschide către celălalt, a avea încredere în celălalt, a fi auzit de celălalt, a fi validat de celălalt, a fi văzut de celălalt este ceva străin de propria experiență. Aceste persoane retrăiesc ceea ce au experimentat în copilărie și consideră că în acest proces s-ar expune și ar fi judecați dacă vorbesc despre gândurile lor, despre ce au făcut sau despre ceea ce simt. Din lipsa unei astfel de relații intime, conținătoare în copilărie, adulții de astăzi găsesc dificil să intre într-o relație terapeutică. În viața de zi cu zi, găsesc dificil a intra în relații, a construi și păstra o relație.

A fugi de ceea ce esti, simți, faci, gândesti este o fugă care obosește. “Umbra” ta va veni după tine. Nu putem să fugim de “umbra” noastră. Ea va fi mereu acolo, după noi, cu noi.

Cum ar fi să te întorci către “umbra” și să îi vorbești.

-Ah! Ești aici! Observ că esti cu mine! Observ că vii după mine! Hai să vorbim!

Dacă vorbești cu ea, vei observa că are atâtea să îți spună. O poți întreba atâtea lucruri și ea îți va răspunde. Doar să o întrebi și să o asculți…

-Mă bucur că te recunosc. Așteptam de mult timp să vorbim.

Și ascultă ce are să îți spună… Puteți să vă povestiți experiențele trecute și prezente.

Sii vei realiza că există un timp care a trecut dintre experiența de ATUNCI și ACOLO (copilărie) și cea de AICI și ACUM (viața de adult).

Puteți râde și plânge împreună. O poți îmbrățișa.